Termenul „profesor” este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate şi care predă o materie de învăţământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva.” După cum se ştie, procesul educativ instituţionalizat este unul complex, atât sub aspectul organizării, cât, mai ales sub acela al fundamentării ştiinţifice a raporturilor instituite între principalii factori implicaţi în acest proces. Profesorul este responsabil de modelarea personalităţii umane, de ceea ce filosoful Constantin Noica numea „devenirea întru fiinţă a omului”.
Există însă două tipuri de profesori:
cei obişnuiţi şi
însăşi viaţa, singurul profesor care nu iartă nimic, dar ale cărei învăţăminte îţi rămân scrijelite în suflet.
Tradiţional, în procesul instructiv educativ, profesorul a fost reprezentant al ştiinţei, era „ştiutorul” în domeniul său de specialitate, care-i conferea autoritate epistemică. El media didactic relaţia elevului cu ştiinţa şi era agentul acţiunilor educative, informative şi formative. Conceptul de profesor ideal a existat dintotdeauna în mentalitatea oamenilor, însă a căpătat, de-a lungul vremii, diferite forme. Astfel că, în perioada bunicilor, profesorul ideal era acel om care apărea impunător în faţa clasei, care avea prestanţă şi atitudine superioară, care ştia mai mult decât ceilalţi, una dintre cele mai respectate persoane în societate. Aspectul său trebuia să fie unul îngrijit, costumul fiind obligatoriu. Cu toate acestea existau şi profesori care reuşiseră, contrar dogmelor, să se apropie de elevi şi să le câştige respectul, un respect ce era clădit pe iubire şi apreciere şi mai puţin pe frică şi îndoctrinare.
Contemporan, paleta comportamentelor fundamentale ale profesorului, în activitatea instructiv educativă s-a amplificat în conformitate cu noile cerinţe referitoare la calitatea prestaţiei sale. Societatea a evoluat şi iată ca profesorul ideal nu mai este obligatoriu un ins scorţos, la cravată şi pantofi lăcuiţi şi nicidecum o doamnă aspră, cu reverul taiorului călcat la dungă. În ziua de azi profesorul ideal este în primul rând om, la fel ca şi noi ceilalţi, are dreptul la blugi şi trening, la pantaloni largi şi tricouri cu inscripţie, la fuste colorate şi geci de piele. Este acel om care, atunci când primeşte respect este sigur că îl şi merita.
CARE SUNT CALITĂŢILE PROFESORULUI IDEAL?
Un profesor ideal ar trebui să
fie uşor adaptabil la diferitele situaţii de zi cu zi, să
se poată plia pe temperamentul elevului, sa se poată coborî la nivelul său pentru a-l înţelege şi ajuta. Căci, dincolo de educaţie, şcoala ar trebui sa însemne şi un proces de dezvoltare a individului, un mod de a-i contura acestuia personalitatea, de a-i trasa un drum în viaţă, pe calea cea buna şi corecta căci, aşa cum toţi marii psihologi au spus-o, adolescenţa este perioada definitorie a unui om, perioada fatidică în care acesta se formează ca adult, în care îşi modelează temperamentul şi îşi defineşte personalitatea.
Un profesor poate crea genii sau naşte dezastre în urma sa, poate împinge la acte nebuneşti sau poate perfecta inteligenţa si talentul unui elev. Există cazuri în care un elev s-a sinucis pentru un 7 luat pe nedrept, însă şi numeroase cazuri de elevi care, iubindu-şi şi urmându-si dascălii au ajuns la rândul lor adevărate exemple pentru ceilalţi, modele de reuşită.
De aceea, profesorul ideal trebuie sa fie, înainte de toate extrem de just. Trebuie să uite de gradele de rudenie, de prietenii şi de datorii, să îi privească pe toţi elevii săi ca pe unul singur, să-i egalizeze şi să-i cântărească după faptele lor, nu după păreri şi impresii personale. Un bun profesor nu etichetează niciodată oamenii.
De asemenea, un profesor bun ar trebui să fie pasionat de ceea ce face, căci numai aşa poate face cat mai aproape de perfecţiune. Devotamentul faţă de un obiect se naşte din iubirea nemărginită faţă de acesta. Astfel, întotdeauna va fi mai iubit si apreciat acel profesor care preda din pasiune, care pune suflet in orele sale, dând parcă viaţă unor pagini altfel inerte de manual. Un astfel de profesor iţi rămâne pururi în minte, ca omul care ţi-a colorat anii grei de studiu. Şi, datorită lui poţi merge mai departe pe un drum nebănuit anterior.
Consider necesară o pregătire de specialitate înalt calitativă.
O altă condiţie necesară este înclinaţia spre această meserie, deoarece nici un lucru nu va fi bine realizat dacă nu se face şi din plăcere.
Răbdarea este după părerea mea o condiţie esenţială a unui profesor, deoarece consider că nu toţi elevii sunt genii şi pricep din prima.
Competenţa comunicativă ar fi o altă trăsătură importantă a profesorului ideal. Ce folos să aibă un solid bagaj de cunoştinţe, dacă nu este capabil să se exprime clar sau să-şi expună opiniile şi gândurile?
Profesorul trebuie să fie creativ, să nu fie obedient, până la pierderea identităţii sale profesionale, faţă de modalităţile didactice căzute în desuetudine, faţă de şabloane, chiar dacă, uneori acestea sunt suprasolicitate oficial.
Trebuie să fie ingenios, pentru că în general vorbind, profesorul este factorul determinant al succesului unei lecţii, şi nu structura în sine a acesteia , fie ea tradiţională, fie modernă.
Profesorul trebuie să fie un ghid, care îndrumă eforturile receptive ale elevilor, un ghid competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu elevat gust estetic şi amabil, pentru ca prin întregul său comportament, să introducă în lecţie dimensiunea estetică, să sensibilizeze elevii şi astfel să creeze condiţiile necesare realizării comportamentelor unei educaţii implicite, singura validă sub aspect psiho-pedagogic şi didactic.
Orizontul lui cultural-artistic trebuie să fie întins şi să-i permită a stabili, spontan, referiri la artele conexe, ale căror limbaje trebuie să-i fie accesibile. Nu îmi pot imagina un profesor opac faţă de universurile sensibile ale operelor, rece şi distant în relaţiile cu elevii sau, mai rău, posomorât, refractar comunicării libere şi deschise cu discipolii săi.
Şi ar mai fi încă ceva: profesorul ideal ar trebui să ştie să îmbine umorul cu seriozitatea la cursurile sau seminarile sale - glumele fac ca studenţii să se simtă mult mai relaxaţi şi îi încurajează să se exprime liber, însă lipsa de seriozitate poate duce foarte uşor la pierderea interesului din partea studentului.
Profesorul ideal ar trebui să aibă tăria de caracter să recunoască atunci când nu cunoaşte răspunsul la o întrebare a unui student, din domeniul său, dar să facă tot posibilul să vină cu răspunsul la întrebarea respectivă la întâlnirea viitoare.
Profesorul ideal este acela care conştientizează că el trebuie să fie felinarul care luminează drumul studenţilor.
Dacă ne punem întrebarea “cine dă şi cine primeşte?”, ce răspuns credeţi că vom obţine? Oare profesorul este cel care dă şi studentul primeşte? Eu cred că şi profesorul învaţă permanent de la studenţii lui atâta timp cât ştie să interacţioneze cu ei. Susţin ideea de dezvoltare continuă şi nu cred că învăţarea şi schimbarea au limită de vârstă. Trăim într-o permanentă evoluţie ca oameni, ca profesori sau ca elevi/studenţi.
O altă lecţie importantă pe care profesorul ideal trebuie să o cunoască este să fie conştient că toate cuvintele pe care le rosteşte pot avea un efect deosebit asupra celor care îl ascultă. Pentru cei mai mulţi dintre noi sa vorbim este la fel de uşor ca şi să respirăm. De multe ori ne exprimăm fără gândire conştientă; de fapt arareori ne oprim sa gândim la ceea ce spunem. Zilnic folosim mii de cuvinte pentru a ne exprima gândurile, opiniile, judecatele şi credinţele. Adesea însă nu ţinem seama de efectele pozitive sau negative pe care aceste cuvinte le au asupra noastră şi a celor din jur.
Cuvintele au o putere extraordinară. Ele emană energie şi un mesaj care creează o reacţie a celorlalţi. Tot ceea ce spui are un anumit efect. Orice ai spune cuiva va avea un anumit efect asupra persoanei respective. Tot timpul creăm ceva prin intermediul cuvintelor fie că este ceva pozitiv sau dimpotrivă, ceva negativ.
Reacţia pe care au produs-o cuvintele noastre se întoarce la noi adesea sub o forma multiplicată. Spre exemplu, dacă folosesc cuvintele pentru a judeca o persoana, ea mă va judeca la rându-i, probabil cu mai multa vehemenţă întrucât judecata pe care o face are asociate durerea şi furia cauzate de cuvintele mele. În schimb, cuvintele frumoase şi acceptarea, vor genera o reacţie buna şi apreciativă. Răspunsul acelei persoane va fi astfel mai puternic deoarece va avea ataşată emoţia creată de aceste cuvinte. Puterea cuvintelor are efectul unei unde atât în viaţa noastră cât şi a celor din jur. Un alt exemplu ar fi studiile Dr. Masaru Emoto asupra cristalelor de apă.
Un profesor bun este ca o candelă – se consumă pentru a lumina drumul altora
Un bun profesor are aceasta grija statornică: îi invaţă pe discipoli să se lipsească de el.
Andre Gide
Tratează oamenii ca şi cum ar fi deja ceea ce ar trebui să fie
şi ajută-i să devină ce sunt capabili să devină.
Goethe
