“Suntem pregatiti sa facem fata unei noi crize?” este titlul unui articol care mi-a atras atentia pe prima pagina a unui portal de stiri…

Tot ceea ce se intampla poate fi incadrat (daca tinem neaparat sa incadram) ca pozitiv sau negativ si intre aceste doua extreme diferite grade pe care le corelam cu normalitatea, echilibrul sau banalitatea si poate tocmai de aceea suntem inclinati sa le trecem cu vederea. Se pare ca ne atrag extremele. Din pacate insa, suntem in mod constant directionati catre extrema negativa. Ratingul este facut de “senzational” iar seznationalul scos in evidenta de mass-media este aproape intotdeauna negativ. Iti da impresia ca odata ce te-ai dezlipit de televizor sau ai lasat ziarul din mana (care par a fi un fel de scut intre tine si “cruda realitate”, va trebui sa faci fata unor intamplari grave, periculoase, terifiante. “Realitatea” pare sa fi devenit echivalenta cu un “senzational” negativ, lucru care nu este nici corect, nici real…dar cati pun asta la indoiala si cati gandesc si se comporta ca si cum aceasta ar fi realitatea?

Sa ne gandim putin la conditionarea noastra genetica…la reactiile automate, aflate dincolo de sfera constiintei si controlului. Pericolul declanseaza reactii de fuga sau lupta sau in cazuri extreme, traumatice, de “inghet” sau blocaj.
Stirile cu care suntem “bombardati” zi de zi nu sunt percepute in mod direct ca fiind periculoase dar ne transmit ideea ca lumea in care traim este plina de pericole si lucruri oribile, iesite din sfera normalitatii, astfel incat creaza sentimente mai mult sau mai putin constientizate, explicate sau gestionate de insecuritate, anxietate, stress. Ne predispune la fuga (fuga de “realitate”, fuga de asumare, de raspundere, emigrarea..tot felul de nuante ale fugii), la lupta (accentueaza agresivitatea verbala sau de reactie) si chiar “inghet”, blocaj (privim totul cu o neajutorare de neinteles, cu descurajare si dezorganizare). Toate acestea sunt niste filtre prin care distorsionam ceea ce se intampla, luam personal niste lucruri care se intampla si nu “ni se intampla”, ne cantonam intr-un sentiment de panica si de zadarnicie care ne blocheaza initiativa si modul de evaluare-raspuns natural, sanatos si constructiv. Omitem faptul ca avem resurse!!!

Dar oare cat de reala este aceasta poveste? Oare chiar exista o criza, a existat vreodata sau noi suntem cei care o cream si o alimentam prin felul in care ne raportam la realitate?

“Diavolul a iesit la plimbare cu un prieten. Cei doi au vazut pe cineva in fata lor, aplecandu-se si ridicand ceva de jos.

-    Ce a gasit omul acela? Intreaba prietenul…

-    O frantura de adevar, i-a raspuns diavolul.

-    Si nu te tulbura acest lucru?

-    Deloc. Am sa-l las sa o transforme intr-o convingere!” (A.de Mello)

Ti-ai pus vreodata “sub lupa” convingerile? Te-ai intrebat vreodata ce spun convingerile tale despre tine?

Am vizionat de curand un film documentar despre Buddha. Marturisesc ca nu eram foarte bine informata asupra preceptelor budiste, insa am ramas surprinsa sa constat ca evidentiau lucruri descoperite in propria-mi dezvoltare personala.

Am crezut intotdeauna ca exista o esenta comuna a tuturor cailor de devenire a fiintei umane insa acum am vazut foarte clar acest lucru.

Probabil ca indiferent de calea pe care alegem sa o urmam, pentru un motiv sau altul, esenta este aceea ca pornim pe un drum al auto-cunoasterii si evolutiei noastre ca fiinte integrale si autentice.

Am putea spune ca societatea actuala este marcata de materialism iar omul contemporan de rationalism. Specific acestui rationalism excesiv este dorinta si nevoia de control. In virtutea acestei nevoi, omul a inceput sa fuga de umanitatea lui, de acea parte din el care-l expune la suferinta…pe care simte ca nu o poate controla suficient si de care se teme.

 Anul 2010 a inregistrat numarul record de 53.000 de absolventi de facultate care nu isi gasesc un loc de munca. Putem gasi motive si vinovati: criza, sistemul, guvernul, presedintele, etc…. insa cheia este ca fiecare absolvent sa se intrebe:

“Dar aportul meu, la situatia in care ma aflu, care este?”

Si chiar asa, care este?

Din pacate scoala nu ne pregateste pentru viata. Nu vorbesc despre alt context ci doar despre cel in care traim cu totii.

“Ce-i aia? La ce-mi foloseste?”

“Lasa-ma domnule cu prostiile astea! Eu trebuie sa-mi hranesc copilul, sa platesc facturile! Nu am bani de aruncat pe fereastra!”

sau