“Suntem pregatiti sa facem fata unei noi crize?” este titlul unui articol care mi-a atras atentia pe prima pagina a unui portal de stiri…

Tot ceea ce se intampla poate fi incadrat (daca tinem neaparat sa incadram) ca pozitiv sau negativ si intre aceste doua extreme diferite grade pe care le corelam cu normalitatea, echilibrul sau banalitatea si poate tocmai de aceea suntem inclinati sa le trecem cu vederea. Se pare ca ne atrag extremele. Din pacate insa, suntem in mod constant directionati catre extrema negativa. Ratingul este facut de “senzational” iar seznationalul scos in evidenta de mass-media este aproape intotdeauna negativ. Iti da impresia ca odata ce te-ai dezlipit de televizor sau ai lasat ziarul din mana (care par a fi un fel de scut intre tine si “cruda realitate”, va trebui sa faci fata unor intamplari grave, periculoase, terifiante. “Realitatea” pare sa fi devenit echivalenta cu un “senzational” negativ, lucru care nu este nici corect, nici real…dar cati pun asta la indoiala si cati gandesc si se comporta ca si cum aceasta ar fi realitatea?

Sa ne gandim putin la conditionarea noastra genetica…la reactiile automate, aflate dincolo de sfera constiintei si controlului. Pericolul declanseaza reactii de fuga sau lupta sau in cazuri extreme, traumatice, de “inghet” sau blocaj.
Stirile cu care suntem “bombardati” zi de zi nu sunt percepute in mod direct ca fiind periculoase dar ne transmit ideea ca lumea in care traim este plina de pericole si lucruri oribile, iesite din sfera normalitatii, astfel incat creaza sentimente mai mult sau mai putin constientizate, explicate sau gestionate de insecuritate, anxietate, stress. Ne predispune la fuga (fuga de “realitate”, fuga de asumare, de raspundere, emigrarea..tot felul de nuante ale fugii), la lupta (accentueaza agresivitatea verbala sau de reactie) si chiar “inghet”, blocaj (privim totul cu o neajutorare de neinteles, cu descurajare si dezorganizare). Toate acestea sunt niste filtre prin care distorsionam ceea ce se intampla, luam personal niste lucruri care se intampla si nu “ni se intampla”, ne cantonam intr-un sentiment de panica si de zadarnicie care ne blocheaza initiativa si modul de evaluare-raspuns natural, sanatos si constructiv. Omitem faptul ca avem resurse!!!

Dar oare cat de reala este aceasta poveste? Oare chiar exista o criza, a existat vreodata sau noi suntem cei care o cream si o alimentam prin felul in care ne raportam la realitate?