Va invit sa participati la  workshopul “Comunicarea in cuplu” si sa raspundem impreuna la intrebarile:

Ce este cuplul si cine suntem noi in interiorul cuplului?

Copii fiind, ascultam povesti nemuritoare si urmarim desene animate…si cumva imaginea partenerului ideal se suprapune peste imaginea eroului nostru din copilarie: frumos, bogat, inteligent, puternic, cinstit, curajos, modest, sensibil, educat, generos, etc.

Si cum toate povestile se incheie in mod fericit exact acolo unde viata de cuplu abia incepe…a fi impreuna devine o adevarata aventura! Suntem lasati sa continuam singuri povestea exact de unde nu mai stim ce urmeaza…“Ironia sortii” si sursa multor incurcaturi si nemultumiri!

Va invit sa exploram impreuna “povestea” realitatii cuplului si sa exersam comunicarea autentica.

“Suntem pregatiti sa facem fata unei noi crize?” este titlul unui articol care mi-a atras atentia pe prima pagina a unui portal de stiri…

Tot ceea ce se intampla poate fi incadrat (daca tinem neaparat sa incadram) ca pozitiv sau negativ si intre aceste doua extreme diferite grade pe care le corelam cu normalitatea, echilibrul sau banalitatea si poate tocmai de aceea suntem inclinati sa le trecem cu vederea. Se pare ca ne atrag extremele. Din pacate insa, suntem in mod constant directionati catre extrema negativa. Ratingul este facut de “senzational” iar seznationalul scos in evidenta de mass-media este aproape intotdeauna negativ. Iti da impresia ca odata ce te-ai dezlipit de televizor sau ai lasat ziarul din mana (care par a fi un fel de scut intre tine si “cruda realitate”, va trebui sa faci fata unor intamplari grave, periculoase, terifiante. “Realitatea” pare sa fi devenit echivalenta cu un “senzational” negativ, lucru care nu este nici corect, nici real…dar cati pun asta la indoiala si cati gandesc si se comporta ca si cum aceasta ar fi realitatea?

Sa ne gandim putin la conditionarea noastra genetica…la reactiile automate, aflate dincolo de sfera constiintei si controlului. Pericolul declanseaza reactii de fuga sau lupta sau in cazuri extreme, traumatice, de “inghet” sau blocaj.
Stirile cu care suntem “bombardati” zi de zi nu sunt percepute in mod direct ca fiind periculoase dar ne transmit ideea ca lumea in care traim este plina de pericole si lucruri oribile, iesite din sfera normalitatii, astfel incat creaza sentimente mai mult sau mai putin constientizate, explicate sau gestionate de insecuritate, anxietate, stress. Ne predispune la fuga (fuga de “realitate”, fuga de asumare, de raspundere, emigrarea..tot felul de nuante ale fugii), la lupta (accentueaza agresivitatea verbala sau de reactie) si chiar “inghet”, blocaj (privim totul cu o neajutorare de neinteles, cu descurajare si dezorganizare). Toate acestea sunt niste filtre prin care distorsionam ceea ce se intampla, luam personal niste lucruri care se intampla si nu “ni se intampla”, ne cantonam intr-un sentiment de panica si de zadarnicie care ne blocheaza initiativa si modul de evaluare-raspuns natural, sanatos si constructiv. Omitem faptul ca avem resurse!!!

Dar oare cat de reala este aceasta poveste? Oare chiar exista o criza, a existat vreodata sau noi suntem cei care o cream si o alimentam prin felul in care ne raportam la realitate?

“Diavolul a iesit la plimbare cu un prieten. Cei doi au vazut pe cineva in fata lor, aplecandu-se si ridicand ceva de jos.

-    Ce a gasit omul acela? Intreaba prietenul…

-    O frantura de adevar, i-a raspuns diavolul.

-    Si nu te tulbura acest lucru?

-    Deloc. Am sa-l las sa o transforme intr-o convingere!” (A.de Mello)

Ti-ai pus vreodata “sub lupa” convingerile? Te-ai intrebat vreodata ce spun convingerile tale despre tine?

Cine esti? Cum te vezi?

Ce relevanta are asta pentru felul in care te integrezi in lume? Ce implicatii are asta in relatiile tale?

Ati observat cu cata usurinta observa oamenii defectele si nu calitatile, cat de des critica si cat de rar complimenteaza? Nu vreau sa fac o generalizare grosiera dar fara sa te straduiesti prea mult, balanta este atat de dezechilibrata incat este greu sa nu remarci…asta daca ai exersat putin rolul de observator.

O alta caracteristica a acestui aspect este ca in timp ce in cercurile sociale mai largi omul se mai cenzureaza in virtutea unor uzante de politete sau a grijii pentru propria imagine, pe masura ce cercul se restrange si ajunge sa se reduca la cercul de apropiati cenzura devine din ce in ce mai lejera si omul isi permite sa renunte pur si simplu la “manusile de catifea”. In general aceste aspecte nu sunt voite, nici macar constientizate…

Care sa fie totusi explicatia? Sa se coreleze cu imaginea personala si stima de sine?...Este o ipoteza. Nu fac decat sa consemnez cateva lucruri observate pur si simplu sau in contextul de lucru al dezvoltarii personale.

Ce vrem sa exploram  in acest exercitiu complex de autodescoperire? Ce putem intelege prin “cocon”? Oare cum este viata intr-un cocon comparativ cu libertatea fluturelui?

Am profitat de cele cateva zile de sarbatoare si vacanta pentru a ma revedea cu cativa dintre vechii mei amici. Oameni foarte ocupati care nu au timp sa socializeze: sa dea un telefon, un mail, iar despre o iesire undeva cu greu poate fi vorba in tavalugul infernal al vietii lor.

Timpul este prea scurt pentru unii dintre noi.