“Diavolul a iesit la plimbare cu un prieten. Cei doi au vazut pe cineva in fata lor, aplecandu-se si ridicand ceva de jos.

-    Ce a gasit omul acela? Intreaba prietenul…

-    O frantura de adevar, i-a raspuns diavolul.

-    Si nu te tulbura acest lucru?

-    Deloc. Am sa-l las sa o transforme intr-o convingere!” (A.de Mello)

Ti-ai pus vreodata “sub lupa” convingerile? Te-ai intrebat vreodata ce spun convingerile tale despre tine?

Am vizionat de curand un film documentar despre Buddha. Marturisesc ca nu eram foarte bine informata asupra preceptelor budiste, insa am ramas surprinsa sa constat ca evidentiau lucruri descoperite in propria-mi dezvoltare personala.

Am crezut intotdeauna ca exista o esenta comuna a tuturor cailor de devenire a fiintei umane insa acum am vazut foarte clar acest lucru.

Probabil ca indiferent de calea pe care alegem sa o urmam, pentru un motiv sau altul, esenta este aceea ca pornim pe un drum al auto-cunoasterii si evolutiei noastre ca fiinte integrale si autentice.

Am putea spune ca societatea actuala este marcata de materialism iar omul contemporan de rationalism. Specific acestui rationalism excesiv este dorinta si nevoia de control. In virtutea acestei nevoi, omul a inceput sa fuga de umanitatea lui, de acea parte din el care-l expune la suferinta…pe care simte ca nu o poate controla suficient si de care se teme.

“Sufletul vostru, adeseori, este un camp de lupta, unde ratiunea si judecata se infrunta cu pasiunile si poftele voastre.

Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba ura si dusmania din voi in unitate si melodie? Dar cum as reusi, afara numai daca voi insiva nu sunteti, de asemeni, linistitorii, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior?

Ratiunea si pasiunea sunt carma si panzele sufletului vostru mereu navigand. Daca panzele si carma voastra se rup, nu puteti decat sa va clatinati pe valuri la intamplare, ori sa ramaneti prinsi in impas in mijlocul marii. Fiindca ratiunea, de una singura dominand, restrange intregul elan; si pasiunea, liber lasata, e ca o flacara arzand pana la propria-i mistuire.

De aceea, fie ca sufletul vostru sa-si exalte ratiunea pana la inaltimea pasiunii, pentru ca astfel sa poata canta. Iar ratiunea sa va conduca pasiunea astfel, incat aceasta sa poata dainui in permanenta reinviere si ca pasarea Phoenix sa renasca din propria-i cenusa.”

Am ales acest text dintr-o minunata scriere a lui Kahlil Gibran, “Profetul”, pe care el insusi a vazut-o ca pe o esenta a spiritului sau “… De ce am scris si publicat, oare, atatea carti? Eram nascut, doar, pentru a trai si a scrie o singura carte, o carte a esentelor!”