Va invit sa participati la  workshopul “Comunicarea in cuplu” si sa raspundem impreuna la intrebarile:

Ce este cuplul si cine suntem noi in interiorul cuplului?

Copii fiind, ascultam povesti nemuritoare si urmarim desene animate…si cumva imaginea partenerului ideal se suprapune peste imaginea eroului nostru din copilarie: frumos, bogat, inteligent, puternic, cinstit, curajos, modest, sensibil, educat, generos, etc.

Si cum toate povestile se incheie in mod fericit exact acolo unde viata de cuplu abia incepe…a fi impreuna devine o adevarata aventura! Suntem lasati sa continuam singuri povestea exact de unde nu mai stim ce urmeaza…“Ironia sortii” si sursa multor incurcaturi si nemultumiri!

Va invit sa exploram impreuna “povestea” realitatii cuplului si sa exersam comunicarea autentica.

“Suntem pregatiti sa facem fata unei noi crize?” este titlul unui articol care mi-a atras atentia pe prima pagina a unui portal de stiri…

Tot ceea ce se intampla poate fi incadrat (daca tinem neaparat sa incadram) ca pozitiv sau negativ si intre aceste doua extreme diferite grade pe care le corelam cu normalitatea, echilibrul sau banalitatea si poate tocmai de aceea suntem inclinati sa le trecem cu vederea. Se pare ca ne atrag extremele. Din pacate insa, suntem in mod constant directionati catre extrema negativa. Ratingul este facut de “senzational” iar seznationalul scos in evidenta de mass-media este aproape intotdeauna negativ. Iti da impresia ca odata ce te-ai dezlipit de televizor sau ai lasat ziarul din mana (care par a fi un fel de scut intre tine si “cruda realitate”, va trebui sa faci fata unor intamplari grave, periculoase, terifiante. “Realitatea” pare sa fi devenit echivalenta cu un “senzational” negativ, lucru care nu este nici corect, nici real…dar cati pun asta la indoiala si cati gandesc si se comporta ca si cum aceasta ar fi realitatea?

Sa ne gandim putin la conditionarea noastra genetica…la reactiile automate, aflate dincolo de sfera constiintei si controlului. Pericolul declanseaza reactii de fuga sau lupta sau in cazuri extreme, traumatice, de “inghet” sau blocaj.
Stirile cu care suntem “bombardati” zi de zi nu sunt percepute in mod direct ca fiind periculoase dar ne transmit ideea ca lumea in care traim este plina de pericole si lucruri oribile, iesite din sfera normalitatii, astfel incat creaza sentimente mai mult sau mai putin constientizate, explicate sau gestionate de insecuritate, anxietate, stress. Ne predispune la fuga (fuga de “realitate”, fuga de asumare, de raspundere, emigrarea..tot felul de nuante ale fugii), la lupta (accentueaza agresivitatea verbala sau de reactie) si chiar “inghet”, blocaj (privim totul cu o neajutorare de neinteles, cu descurajare si dezorganizare). Toate acestea sunt niste filtre prin care distorsionam ceea ce se intampla, luam personal niste lucruri care se intampla si nu “ni se intampla”, ne cantonam intr-un sentiment de panica si de zadarnicie care ne blocheaza initiativa si modul de evaluare-raspuns natural, sanatos si constructiv. Omitem faptul ca avem resurse!!!

Dar oare cat de reala este aceasta poveste? Oare chiar exista o criza, a existat vreodata sau noi suntem cei care o cream si o alimentam prin felul in care ne raportam la realitate?

Cine esti? Cum te vezi?

Ce relevanta are asta pentru felul in care te integrezi in lume? Ce implicatii are asta in relatiile tale?

Ati observat cu cata usurinta observa oamenii defectele si nu calitatile, cat de des critica si cat de rar complimenteaza? Nu vreau sa fac o generalizare grosiera dar fara sa te straduiesti prea mult, balanta este atat de dezechilibrata incat este greu sa nu remarci…asta daca ai exersat putin rolul de observator.

O alta caracteristica a acestui aspect este ca in timp ce in cercurile sociale mai largi omul se mai cenzureaza in virtutea unor uzante de politete sau a grijii pentru propria imagine, pe masura ce cercul se restrange si ajunge sa se reduca la cercul de apropiati cenzura devine din ce in ce mai lejera si omul isi permite sa renunte pur si simplu la “manusile de catifea”. In general aceste aspecte nu sunt voite, nici macar constientizate…

Care sa fie totusi explicatia? Sa se coreleze cu imaginea personala si stima de sine?...Este o ipoteza. Nu fac decat sa consemnez cateva lucruri observate pur si simplu sau in contextul de lucru al dezvoltarii personale.

Am auzit nu de putine ori o remarca exprimata mai mult sau mai putin vehement: “Cine ma place, ma place asa cum sunt!”

 

Intrebarile care imi vin in minte la auzul acestei declaratii sunt:

• Cum esti? Ai putea sa spui intr-adevar cum esti?

• Tu te placi asa cum esti?

 

Este paradoxal ca de cele mai multe ori cand le cerem celorlalti sa ne placa “asa cum suntem”, noi suntem de fapt cei care nu ne placem. Este trist insa ca nu constientizam asta si proiectam asupra celorlalti propriile noastre sentimente. Masura acestui adevar ar putea-o da gradul de vehementa cu care facem declaratia…

 

Cum suntem noi de fapt si pe ce ne construim stima de sine?

 

Cum comunicam? Ce comunicam? Cu cine comunicam? Comunicam oare in modul cel mai clar si mai eficient de care suntem capabili? Spunem exact ceea ce dorim sa comunicam? Mesajul nostru este receptionat integral si cu acuratete?

De ce este important limbajul atunci cand ne gandim la dezvoltare personala, la evolutie, la performanta, la orice dorim sa realizam in oricare aspect al vietii noastre?

 

Se spune oricum ca in procesul comunicarii importanta limbajului verbal este de doar 7%. Am putea trage concluzia ca nu este atat de important si este de dorit sa ne preocupam mai mult de cealalta parte a comunicarii,  mai importanta conform concluziilor cercetarii. S-ar putea sa fie valabila concluzia, s-ar putea sa fie eronata. In functie de ce anume apreciem importanta aceasta?

 

Daca cel cu care comunici esti chiar tu?!

Care dintre procente este mai important: 7% limbajul verbal, 38% limbajul paraverbal sau 55% limbajul nonverbal?

Exista o competitivitate interna neproductiva, o lipsa de comunicare intre departamente sau membri echipei?
Exista o lipsa de conexiune intre management si angajati?
Exista un decalaj intre implementari si pregatirea personalului?
Exista oportunitati tehnice de invatare neexploatate la maximum?

Daca ati raspuns DA la cel putin una dintre intrebarile de mai sus, atunci cu siguranta aveti nevoie de coaching!

Am ascultat cu ceva vreme in urma o emisiune la Radio Cultural…

Se vorbea despre cum “a evoluat” omul zilelor noastre in privinta comunicarii si a relatiilor interpersonale. Ne facem cont pe un site, devenim membri ai unui “network social group”, devenim un ID, sau ne facem un blog si iata-ne avand o multitudine de “posibilitati” de socializare si comunicare.

Citez din spusele realizatoarei “am 160 de prieteni dar in realitate nu cunosc mai mult de 15 oameni; sunt fun al vedetei X; imi informez “prietenii” despre pizza preferata si povestesc cu lux de amanunte ce am facut cu o zi inainte…unor oameni cu care nu ma voi vedea probabil niciodata.”Cat de relevante sunt aceste informatii pentru acei oameni “de peste 9 mari si 9 tari”?

 

Si putem spune intr-adevar ca avem ceva in comun cu acei oameni – traim fiecare o viata rupta de realitate (realitatea fizica) si impartim o iluzie comuna de socializare si comunicare.

Adolescenții care au echilibru și armonie în viețile lor înregistrează rezultate excepționale, se simt importanți și valorificați, crează relații de succes și nu în ultimul rând, trăiesc autentic.

Coaching-ul pentru adolescenți dezvoltă un parteneriat bazat pe respect, comunicare, sprijin, suport și feedback susținut.

 

Rolul coach-ului este de a ghida și de a-i ajuta pe tineri să identifice și să își exploreze pasiunile și interesele, să-și construiască așteptări pozitive cu privire la viața și la relațiile lor, să-și stabilească obiective și provocări tangibile în viață și în carieră.

 

Cine sunt cei care participa la cursuri de dezvoltare personala?

Oare sunt satisfacuti de investitia facuta?

Sunt ei niste visatori care se plictisesc, care nu au nimic serios de facut?

 

Participantii cursurilor de dezvoltare personala sunt oameni obisnuiti, de varste diferite, lucrand in domenii diferite, avand studii diverse. Ce au totusi in comun, ce ii aduce impreuna la un curs de dezvoltare personala? Raspunsul este pe jumatate divulgat de intrebare…

 

Oamenii, indiferent de sex, varsta, statut familial sau social, nivel de studii, experimenteaza tot felul de evenimente mai mult sau mai putin satisfacatoare, sesizeaza ca au dificultati in comunicare, experimenteaza relatii dificile, provocatoare, traiesc dezamagiri personale, au momente de cumpana, de descurajare, isi doresc poate mai mult de la ei sau de la viata, pe scurt…cauta solutii. Cautarea - este ceea ce au in comun toti acesti oameni. Cauta succesul, cauta vindecarea, cauta sa se autodescopere, cauta performanta, cauta sa relationeze optim…cauta. Si pentru ca indraznesc sa-si puna intrebari, sa iasa din zona de confort, sa-si forteze limitele, rasplata lor este pe masura.