Se poate spune ca fiecare om traieste in propriul sau univers, format din ganduri, emotii, experiente trecute sau prezente ori planuri de viitor. Si, in fiecare dintre aceste universuri, exista cate un spatiu special, acordat profesiei, relatiilor, distractiei, studiului, individualului sau impartasirii cu ceilalti.

Uneori ramanem blocati intr-unul sau altul din acest spatii, pana cand devin obositoare, goale sau supraaglomerate; ne gandim sa ne mutam in altele, impinsi de la spate de senzatia de disconfort pe care ajungem sa o resimtim, la un moment dat.

Dar nu e obligatoriu sa fie asa, desigur – a preveni este cu mult mai usor si mai util decat a trata si de aceea ne place coaching-ul.

Sa luam un exemplu simplu – un lider de grup, in cazul de fata un manager care, printre altele, este un cunoscut al meu.

“Oamenii mei trebuie sa se miste repede si sa se descurce, altfel zboara".

Aparent, este o fraza fireasca si exprima dorinta lui de a avea angajati performanti; am putea chiar sa ii apreciem standardele inalte. Numai ca, asemeni multor alte fraze auzite de la el, asemenea rostiri se remarca printr-un element comun – el, managerul, lipseste cu desavarsire din ele. Cam tot ceea ce spune imi arata ca, in calitate de lider, se situeaza in afara grupului si traieste, desigur, intr-un spatiu al lui, personal.

Nu e deloc greu de banuit cum, in realitate, echipa lui nu e o echipa – de altfel, motivul sau numarul 1 de nemultumire. Pentru a functiona cum trebuie, liderul ar trebui sa coexiste in acelasi spatiu cu echipa, sa o inteleaga, sa o motiveze si sa o conduca spre obiectivele de comun acord acceptate.

Cunoscutul meu m-a privit foarte surprins cand i-am spus aceste lucruri si a ramas pe ganduri. Apoi, foarte onest, mi-a spus:

“Dar mie imi place sa fiu singur. Prea multa apropiere de oameni imi creeaza disconfort.”

Desigur, prima intrebare care ne vine in minte este “Cat de multa apropiere este prea multa?” si raspunsul a fost:

“ Nu-mi place sa fiu la acelasi nivel cu ceilalti”.

Aha!

Si asta explica de ce nu a reusit, inca, sa isi formeze o echipa asa cum doreste si de ce multe din planurile lui sunt inca, in faza de vise si proiecte de viitor.

Cum am putea face o translatie dintr-un spatiu in care esti singur si deasupra celorlalti, intr-un spatiu in care esti mai aproape de oameni?...Cu o alta intrebare, de exemplu; o astfel de intrebare ar putea fi:

“Singur, ai putea realiza, vreodata, ceea ce ti-ai propus?” …”Nu, evident”.

“Deci, ai nevoie de oameni?”…”Da, desigur, dar trebuie sa fie foarte buni!”

“Si de ce niste oameni foarte buni ar vrea sa urmeze un om cocotat intr-un spatiu inaccesibil lor?”….”Pentru ca ii platesc bine” .

“Esti singurul care i-ar putea plati bine? Mai ales daca sunt atat de valorosi…De ce le-ar place sa priveasca in sus, cand altcineva ar putea fi alaturi de ei si i-ar face sa se simta bine?”

...?!

Asta a fost o conversatie foarte simpla si lenta, cu multe pauze si timp de gandire. Rezultatul a fost :

“Mda.., inteleg ce vrei sa spui. E adevarat, in firma domneste o atmosfera rece. Eu sunt cel care are trebui sa vin alaturi de oamenii mei si sa le aduc focul si energia, ca echipa. Interesant, nu m-am gandit la asta pana acum, credeam ca ei trebuie sa faca asta, singuri”.

Apoi, a adaugat:

“Si, adevarul e ca o fac, intr-o anumita masura, pana isi gasesc un alt loc de munca, unde sa le placa atmosfera mai mult, banuiesc…”.

*******

In alt context, ar fi fost, probabil, nevoie de o conversatie mult mai ampla si complexa, pentru a ajunge la acelasi rezultat. In cazul de fata, un joc foarte placut de cuvinte, tacere, introspectie, a fost suficient: de indata de ne constientizam blocarea intr-un spatiu, am facut si cel mai important pas…urmeaza sa ne gasim propria cale de a iesi de acolo sau de a ne largi orizonturile.

Nemultumirea acestui om dura de mult timp, si mereu vinovati erau altii. Nimeni, niciodata, nu i-a spus ca in spatiul in care locuia el echipele nu pot exista.

Echipele au un spatiu special, al lor, la fel ca orice altceva.

Cand vrem ceva, trebuie sa ne “mutam“ in spatiul in care acel ceva exista sau poate exista.

De aceea imi place atat de mult coaching- ul. Pentru ca ne invata sa ascultam cu atentie, sa identificam spatii si resurse interioare si, printr-o metoda sau alta, inclusiv prin limbaj, ne da voie sa ajungem sa re-locuim acolo unde am uitat sa mai fim.