“Povestile pe care ni le spunem se pot transforma in capcane.”
De Marshall Goldsmith
“Sunt un ascultator oribil. Mi s-a tot spus asta. Cei de la locul de munca imi spun ca nu sunt un ascultator bun. Si sotia mea la fel. Cred ca e pur si simplu felul meu de a fi.”
Este uimitor de altfel cat de des, in sedinte de consiliu aud lideri exceptionali facand comentarii stereotipice la adresa lor.
Vestea buna e ca aproape toti liderii pe care i-am cunoscut au facut comentarii stereotipice despre curse, sex sau origine etnica. Vestea proasta este ca inca suntem modesti cand vorbim despre noi.
Cu siguranta ti-au ajuns la ureche aceste comentarii. Poate ca le-ai folosit sa te descrii pe tine:
-“Sunt prea nerabdator!”
-“Sunt mereu in intarziere.”
-“Intotdeauna renunt la lucruri.”
Foarte des spunem despre noi cum ca am avea limitari genetice care nu pot fi depasite.
Limitarile noastre pot proveni din povesti in care suntem personajul principal si care ne-au fost repetate ani de-a randul - de cele mai multe ori inca din copilarie.
Aceste povesti pot de fapt sa nu aiba nici o baza. Dar ele pot seta aspteptari scazute care duc la profetii autoimplinite, ceea ce pare sa demonstreze ca asteptarile noastre negative erau corecte.
Eu sunt cel mai bun exemplu. Am fost adus pe lume intr-un oras mic. Crescand in Valley Station, Kentucky, as fi putut sa ma implic in treburi legate de mecanica, masini si unelte. Tatal meu avea o benzinarie cu doua pompe. Multora dintre prietenii mei le placea sa lucreze la masini, si sa se plimbe cu ele in weekend-uri prin imprejurimi.
Ca si copil, am dobandit alte tipuri de asteptari de la mama mea. Apoape inca de la nastere mi s-a spus: ”Marshall, esti foarte istet! De fapt, esti cel mai istet baietel din Valley Station”. Mi-a spus nu numai ca o sa merg la colegiu, dar ca as putea chiar sa merg la facultate! Si mai spunea: ”Marshall, nu ai abilitati mecanice si nu o sa le ai toata viata!”(Nu cred ca isi dorea sa pun benzina, sa schimb cauciucuri si sa lucrez la masini la service-ul de la benzinarie).
Cum mi-au afectat aceste asteptari dezvoltarea? Nu am fost incurajat niciodata sa lucrez la masini sau sa fiu in preajma uneltelor. Ca adolescent, in anii 1960 am crezut ca un „universal joint” este ceva ce numai hippie fumeaza. Nu numai parintii stiau ca nu am abilitati in zona activitatilor de acest gen, ci si prietenii mei o stiau. Cand aveam 18 ani am dat Testul pentru Aptitudini Mecanice in Armata Statelor Unite. Rezultatele mele au fost cu doua puncte mai mici decat intreaga natiune. Cu alte cuvinte, am fost deodata invins de destin.
Sase ani mai tarziu eram la UCLA lucrand la teza de doctorat. Unul dintre profesorii mei, Domnul Bob Tannenbaum, m-a rugat sa scriu ce realizari am si ce anume nu mi-a reusit. Pe partea cu lucruri pozitive, am scris „cercetare”, „scris”,’’analiza” si „oratorie”. Cu alte cuvinte, am scris „sunt inteligent”. In partea cu lucruri negative am scris „Nu am abilitati mecanice. Nu o sa am niciodata nici un fel de abilitati mecanice.”
Bob m-a intrebat de ce cred ca nu am abilitati mecanice. I-am spus povestea vietii mele si despre sumbra demonstratie de la testul pentru Armata. „Cum te descurci cu matematica?” m-a intrebat. I-am raspuns mandru ca am obtinut un rezultat bun la testul de matematica.Bob a intrebat atunci „De ce crezi ca poti rezolva probleme complexe de matematica dar nu poti rezolva o problema simpla de mecanica?” Apoi a intrebat, „Cum stai cu indemanarea?”. Am raspuns ca sunt bun la pinball si ca i-am ajutat pe colegii mei sa plateasca cheltuielile de intretinere astfel, asa ca banuiesc ca ma descurc. Bob atunci m-a intrebat,”De ce crezi ca poti sa lovesti mingea dar nu poti sa bati cuie?”
Dintr-odata am realizat ca nu sufeream de nici un fel de limitare genetica. Doar ca traiam asteptarile pe care am ales sa le cred. La momentul respctiv, nu numai familia si prietenii mei au consolidat convingerea ca am fost din punct de vedere mecanic fara speranta. Si nu era nici legat de testul pentru Armata. Eu am fost cel care mi-am tot repetat: „Nu poti face asta!” Am realizat ca atata timp cat imi repetam asta, ramanea adevarat.
Data viitoare cand iti spui singur,”Nu sunt bun la...” intreaba-te singur de ce nu esti.
Data viitoare cand esti coach-ul cuiva si el sau ea spune, „Nu sunt buna(a) la... ” intreaba-l(o) de ce nu ar putea fi.
Daca nu ne tratam singuri—si pe cei din jurul nostru—ca si cum am avea defecte genetice de nechimbat, putem deveni mai buni in aproape orice ne alegem. De ce nu am putea?
Dr Marshall Goldsmith a fost numit recent castigatorul premiului Thinkers50 Leadership (sponsorizat de Harvard Business Review) ca cel mai influent lider de echipe. De asemenea, Marshall a fost listat ca cel mai mare om de afaceri din lume. ”Ce te adus aici nu te va duce acolo” a fost cel mai vandut din INC Magazine/ lista de afaceri CEO Read cea mai bine vanduta din lume. Acesta este al 5-lea an la rand cand „Ce te-a adus aici nu te va duce acolo” a fost in top zece. MOJO a fost listat la 19. Acesta este al doilea an la rand cand se afla in top 20.
“Povestile pe care ni le spunem se pot transforma in capcane.”
De Marshall Goldsmith
“Sunt un ascultator oribil. Mi s-a tot spus asta. Cei de la locul de munca imi spun ca nu sunt un ascultator bun. Si sotia mea la fel. Cred ca e pur si simplu felul meu de a fi.” Este uimitor de altfel cat de des, in sedinte de consiliu aud lideri exceptionali facand comentarii stereotipice la adresa lor.
Vestea buna e ca aproape toti liderii pe care i-am cunoscut au facut comentarii stereotipice despre curse, sex sau origine etnica. Vestea proasta este ca inca suntem modesti cand vorbim despre noi. Cu siguranta ti-au ajuns la ureche aceste comentarii. Poate ca le-ai folosit sa te descrii pe tine:
De curand am inceput sa lucrez cu un client care este foarte centrat pe analiza si rationalizari… Partea interesanta e ca nu asta era motivul pentru care clientul meu ma contactase… ci faptul ca nu putea sa ia decizii. Si cum tocmai fusese avansat intr-o pozitie de middle management, abilitatea de a lua decizii era indispensabila si trecuta in fisa postului… Cumva blocat in situatia asta, nestiind de unde sa o apuce, clientul meu se intreba ce variante are… Pentru ca vrem nu vrem, informatia despre coaching chiar si in unele corporatii nu este atat de raspandita. Norocul clientului meu ca exista google… si prieteni.
Dupa 18 ani de pasiune si creativitate in vanzari & marketing si plecand dintr-o nevoie de cunoastere a oamenilor si mai ales a cum, cand, cu cine si in ce fel comunicam mai bine, mai usor si eficient, am inceput sa invat cu nesat zone complementare experientei mele de pana acum.
Oare de ce ne e greu chiar si sa admitem ca avem rezistente la schimbare? Sa fie oare din cauza ca ne place sa credem (cel putin acelora care au pornit pe calea dezvoltarii personale) ca am imbratisat in totalitate schimbarea, ea fiind de fapt motorul dezvoltarii, evolutiei… Insa e doar o amagire.
A fost odata un om de afaceri de succes care avea orice isi putea dori – o sotie frumoasa, copii adorabili si o casa mare in care traiau fericiti. Cu toate astea, mandria vietii lui era o pasare cantatoare exotica, pe care o tinea inchisa intr-o colivie si o hranea cu delicatese atunci cand le canta oaspetilor sai.
Cum de Popescu poate? De ce Popescu a luat premiul intai? Tu de ce nu poti?
M-am gandit un timp daca sa scriu despre recenta mea experienta sau nu... si in timp ce ma gandeam am devenit prezenta si mi-am dat seama de tot dialogul ego-ului... si am decis ca daca undeva la un anumit nivel a aparut aceasta idee, inseamna ca e ok sa las dialogul interior si sa o impartasesc.
Coach Blog